Postul Sfintelor Pasti

In Biserica Ortodoxa, luni, 18 martie, incepe Postul Sfintelor Pasti care precede sarbatoarea Invierii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pe care, anul acesta, o vom sarbatori duminica, 5 mai. Astfel, perioada de postire pentru sarbatoarea Sfintelor Pasti, anul acesta, este de luni, 18 martie, pana sambata, 4 mai, inclusiv.
 
Postul Sfintelor Pasti este cel mai aspru post din cele patru posturi mari de durata de peste an, dandu-se dezlegare la peste doar de doua ori: la Buna Vestire si la Duminica Floriilor.
 
Perioada aceasta de post dureaza 7 saptamani, din care 6 saptamani este Postul propriu-zis, iar saptamana a VII-a este numita Saptamana Sfintelor Patimi ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care se distinge de cele 40 de zile de post printr-un post si mai sever si printr-o intensificare si mai mare a pregatirii duhovnicesti pentru Inviere.
 
In timpul Sfintilor Apostoli, aceasta Saptamana a Patimilor a fost saptamana de post cea mai intensa, iar Biserica Ortodoxa a pastrat Saptamana Patimilor ca fiind distincta de restul perioadei de post. Cele 40 de zile de post au fost adaugate mai tarziu si ca pregatire rituala, ca o scoala de pregatire duhovniceasca a celor care urmau sa fie botezati.
 
In aceasta perioada de post Biserica ne invita la curatire sufleteasca si trupeasca prin participarea la sfintele slujbe, prin spovedanie si Impartasanie si la savarsirea cu mai multa ravna a faptelor bune.